Te Deum de Ziua Națională la Parohia Balta Albă

Vineri, 1 decembrie 2023, în biserica parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul”  Balta Albă,  a fost oficiată slujbă de Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român dreptcredincios, precum și pentru darul unității într-o singură țară românească și creștină.

„Ziua de 1 Decembrie nu celebrează unirea Transilvaniei cu România, ci chiar formarea României întregite, în urma tuturor actelor din 1918 (unirea Basarabiei, a Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Ma­ra­mureșului). 

De la 137.000 km pătrați, România a ajuns la 296.000 km pătrați. Actele românilor de la 1918 au fost pe deplin legale și democratice, fapt pentru care au și fost recunoscute de către comunitatea inter­națională.” 

Au fost intonate cântece patriotice și prin implicarea membrilor Comitetului Parohial s-a oferit participanților stegulețe tricolor și dulciuri ne-a comunicat părintele paroh Vasile -Cristian Niță.

Avem datoria să preamărim,  Ziua Națio­nală, fiindcă ea ne amin­tește mereu cum și de ce avem o Țară și în ce fel a fost ea făcută prin voința neamului.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

Lasă un comentariu