Hristos Se naşte, măriţi-L…

Icoana Nasterea

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce azi Te bucuri că prăznuim Naşterea Ta, vino şi ne binecuvântează casa, masa, lucrarea, dragostea, credinţa şi nădejdea noastră şi îndeosebi pe cei bolnavi, săraci şi singuri pe lumea aceasta!

Vă dorim tuturor ani mulţi şi binecuvântaţi cu rodire de fapte bune şi cu întărire de la Dumnezeu ca să putem trece prin toate necazurile şi ispitele, pentru că numai când suntem uniţi cu Dumnezeu putem fi puternici.

Să fiţi sănătoşi!

Pr. Vasile-Cristian Niță

Reclame

Trupul lui Hristos primiți…

Luni 18 și marți 19 decembrie 2017, biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” Balta Albă, a fost gazdă pentru 80 de elevi de la Școala Gimnazială ,,Sfântul Voievod Neagoe Basarab” însoțiți de profesori și părinți.

Deoarece copiii sunt foarte receptivi la diversele influențe care se exercită asupra lor, părintele paroh Vasile-Cristian Niță i-a îndemnat să-și deschidă mintea și sufletul spre credință în spiritul valorilor moral religioase: „iubirea de aproapele”, „împlinirea de fapte bune”, „respectarea părinților și a bătrânilor”, „ajutorarea celor nevoiași”.

După ce au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, copiii au primit de la Moș Crăciun, daruri.

Impresii şi mărturii
Prof. Andreea Băbăruși

Fiindcă acuși vom sărbători Nașterea Domnului, ne-am gândit și noi, elevii din clasa a II-a B, de la Școala Gimnazială ,,Sfântul Voievod Neagoe Basarab” , să ne curățăm sufletele, încât să le facem locașuri curate și calde pentru primirea Pruncului Iisus.

Cu acest gând bun am pornit la colindat către Biserica Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Corneliu Sutașul, unde părintele paroh Vasile-Cristian Niță ne-a primit cald și ne-a călăuzit în Taina Sfintei Împărtășiri cu Hristos, Pruncul ce se naște mereu în Betleem pentru noi toți.

În timp ce colindam, am fost surprinși de vizita Moșului Crăciun, sosit neprevăzut împreună cu desaga din care a avut câte un dar pentru fiecare. Mulțumim din suflete curate pentru dragostea cu care am fost primiți și așteptăm mai luminoși să colindăm în continuare, să ducem vestea Nașterii lui Iisus Hristos, încât să răspândim bucurie în jurul nostru.

Sărbători binecuvântate tuturor!

Bursa parohială „Sfinții Petru Apostolul și Corneliu Sutașul”

Cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, începând cu anul universitar 2017 / 2018, Parohia Balta Albă, acordă elevilor şi studenţilor: Bursa parohială „Sfinții Petru Apostolul și Corneliu Sutașul” în valoare de 1.000 lei.

În urma analizării documentelor depuse, Consiliul Parohial a constatat faptul că următoarele persoane, îndeplinesc criteriile de acordare:

  • Andreea Alina Popa, elevă în clasa a XI a, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia din Brănești.
  • Iulia-Ana Maria Chiriță, elevă în clasa a XI a, la Colegiul Tehnic Anghel Saligny.
  • Daniel Petrescu, student în anul II la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul, din București.
  • Florin Vlăduț Mache, elev în clasa a XI-a, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul.

Duminică 17 decembrie 2017- după Dumnezeiasca Liturghie, părintele paroh Vasile- Cristian Niță, a înmânat bursele, mulţumind sponsorilor pentru alegerea de a sprijini activitățile Parohiei Balta Albă și beneficiarilor pentru performanţele obţinute şi pentru munca depusă alături de profesori.

 

Activitate social filantropică la Parohia Balta Albă

 

Această prezentare necesită JavaScript.

În această perioadă de post şi rugăciune premergătoare Naşterii Domnului, Parohia Balta Albă a intensificat activitatea social filantropică, desfășurând proiectul “Bucuria de a dărui”.
Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul… Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” Isaia 58, 6-7
Sâmbătă 16 decembrie, membrii sectorului social al Comitetului parohial însoțiți de elevi ai Colegiului Tehnic Anghel Saligny s-au deplasat la 130 de persoane defavorizate distribuind peste o tonă de alimente.

Impresii şi mărturii

Chiriţă Iulia Anamaria – elevă

Este prima dată când particip la o astfel de activitate; mă vedeam facând acest gest pentru o casă de copii sau pentru copiii străzii…spun aceasta, deoarece, oamenii în vârstă pe care i-am întâlnit pană acum sunt cei care pot sta la cozi ore întregi sau cei care circulă cu autobuzul şi sunt veşnic nemulţumiţi, în special de noi tinerii. Bătrânii pe care i-am vazut în această zi sunt total diferiţi…
Ne-au primit în casele lor modeste şi, pentru o clipă, m-am simţit ca un copil ceintră în “casa bunicilor” cu lucruri aduse de la oraş şi am citit fericirea pe chipul lor.
Am văzut oameni care stau într-o cameră cu o baie micuţă şi acesta este tot universul lor pentru care au muncit o viaţă întreagă. Sunt oameni cu riduri pe faţă, care se mişcă greu dar, se luptă cu greutăţile vieţii.
Unii, cu multă decenţă, au vrut să pară că nu au nevoie de ajutor, că le este bine… Au fost câţiva care au spus ”Eu n-am nevoie/ Sunt alte persone mai sărace decât mine care chiar au nevoie/ Eu mă descurc.” şi aveau lacrimi în ochi.
Cu siguranţă aceşti oameni chiar aveau nevoie şi vedeam asta pe faţa lor, le era teamă, ruşine să întindă mâna să primească punga cu produse.
Nu mă aşteptam să mă simt aşa bine între aceşti oameni care chiar au nevoie de cineva langă ei. Cu siguranţă voi mai participa la astfel de activităţi.
Pentru câteva clipe am simţit că iau locul lui Moş Craciun şi asta m-a bucurat, m-a făcut să înţeleg că pot face lucruri frumoase fară efort prea mare.
Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să particip la această activitate, pentru că nu ai mereu o asfel de ocazie, iar atunci când o primeşti trebuie să faci tot pentru a mulţumi pe cei la care mergi, dar în primul rând pe tine.

Constantin Ana Maria – elevă

Am făcut parte din grupul de elevi care au vizitat persoanele defavorizate şi am trăit momente interesante alături de colegi realizând cât de surprinzătoare este viaţa… Am văzut oameni aflaţi în situaţii dramatice, bătrâni, bolnavi, dar, mai ales, singuri şi neajutoraţi. Am fost foarte impresionată… nu mi-am imaginat că există oameni lângă noi care au atâtea nevoi.
Sunt multe persoane sărace în jurul nostru, sunt multe nevoi şi stă în puterea noastră, a fiecăruia, să facem ceva… uneori un gest mic poate cântări mult. Sunt foarte mulțumită că am contribuit şi eu cu puţin la bucuria acestor oameni vârstnici care aşteaptă Sărbătorile. Împreună putem aduce bucurie si  lumină în sufletele celor necăjiţi.
Mă gândesc, după această activitate, să particip la cât mai multe acţiuni de întrajutorare umană, pentru că nu este greu să fim generoşi.”

Cucuteanu Cătălin – elev

Este pentru prima dată când particip la o astfel de activitate şi sunt impresionat de tot ce am văzut şi simţit.
Cred că noi putem face cate un gest mărunt pentru noi, dar foarte important pentru persoanele în vârstă, bolnave şi, mai ales, singure – să-i vizităm, să vorbim cu ei, să simtă că există oameni cărora le pasă de ei. Mă bucur că am participat la această activitate şi am adus un strop de bucurie celor care ne-au primit cu drag la ei în casă. În ochii lor am văzut lacrimi… de emoţie, de bucurie, de multumire.
După această vizită făcută persoanelor nevoiaşe îmi propun să–mi vizitez mai des bunicii şi să stau de vorbă cu ei, pentru că sunt bătrâni şi stau singuri.

Prof. Elena Bădiţă

Împreună cu un grup de elevi am participat la acţiunea de distribuire a pachetelor cu alimente unor persoane nevoiaşe din Parohia Balta Alba. Prin aceasta am dorit să le oferim o mică bucurie şi să aducem un zâmbet pe feţele bătrânilor singuri şi bolnavi. Cei vizitaţi s-au bucurat de venirea noastră: am vorbit, ne-au spus problemelelor, ne-au primit în casă ca pe nişte oaspeţi…
Am cunoscut nişte “bătrânei” foarte drăguţi, dar singuri, care m-au impresionat prin căldura sufletească… modul în care au reacţionat când ne-au văzut şi lacrimile din ochii dumnealor dovedesc faptul că s-au bucurat de vizita noastră.
A fost pentru noi o experienţă unică, un gest pe care, l-am putut face cu ajutorul lui Dumnezeu.
Elevii au avut ocazia să cunoască şi aceste aspecte ale vieţii persoanelor singure, bolnave sau abandonate şi să-şi dezvolte stări afective pozitive să trăiască în relaţie de ajutorare a persoanelor defavorizate.
Astăzi, când totul trebuie să meargă repede, în aceste timpuri care nu au timp, să încercăm să fim oameni! Să ne implicăm mai mult în acţiuni de voluntariat alături de elevi, să încercăm să cultivăm nu numai mintea copiilor ci şi sufletul lor.

Pr. Vasile-Cristian Niță

Miniconcert de colinde la Parohia Balta Albă

Această prezentare necesită JavaScript.

Colinde tradiționale românești au răsunat și au încântat sufletele celor prezenți joi, 7 decembrie 2017, în biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Corneliu Sutaşul“ – Balta Albă din Capitală.
Miniconcertul și sceneta „Viața, dar de preț” au fost susținute de elevii clasei pregătitoare de la Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ sub îndrumarea doamnei profesor pentru învăţământ primar Mariana Dumitru.
Colindătorii au fost răsplătiți cu aplauze și daruri constând în iconițe, fructe și dulciuri, oferite prin implicarea membrilor Consiliului și Comitetului parohial.
La final, părintele paroh Vasile Cristian-Niță a evidențiat importanța parteneriatului dintre instituțiile educaționale și Biserică, felicitând pe participanţi: „Merită laude şi dascălii și copiii noştri, care astăzi la sărbătoarea Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, ne-au produs o bucurie deosebită“.

Ziua Naţională a României în Parohia Balta Albă

,,Biserica românească a fost întotdeauna legată de soarta poporului român. Este uşor de remarcat faptul că ori de câte ori în viaţa poporului român a existat un moment de răscruce, ori când s-au împlinit idealuri scumpe tuturor românilor, atunci şi în viaţa Bisericii româneşti au avut loc mutaţii ce au generat emulaţii spirituale şi împliniri bisericeşti.

Astfel, întemeierea statelor feudale româneşti a fost urmată în plan bisericesc de întemeierea mitropoliilor româneşti, la Suceava şi Argeş. Aşa cum unirea Moldovei şi Ţării Româneşti din 1859 a fost imediat urmată de unirea celor două Biserici Ortodoxe sub un mitropolit primat. Iar cucerirea independenţei naţionale în 1877-1878 şi recunoaşterea ei internaţională a fost urmată în 1885 de recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

Un fapt cu semnificaţii asemănătoare s-a întâmplat şi după Marea Unire din 1918, care a fost urmată de unificarea Bisericilor Ortodoxe surori din teritoriile reunite cu Ţara şi din Vechiul Regat şi de ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la statutul de Patriarhie (1925)”.

Vineri, 1 decembrie 2017, de Ziua Naţională a României, în biserica parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” – Balta Albă, au fost pomeniţi Eroii Neamului Românesc, care acum 99 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918 şi a fost oficiată slujba de Te Deum.

Pentru a scoate în evidenţă una dintre valenţele care contribuie la păstrarea identităţii naţionale – arborarea drapelului naţional, în propria locuinţă – au fost oferite participanţilor steguleţe cu tricolorul României şi au fost intonate cântece patriotice.

La mulți ani Români, la mulți ani România!

Pr. Vasile-Cristian Niță