Crosul pentru viață 2017

Crosul pentru viață este un eveniment caritabil ajuns la ediția a III-a, organizat de Studenți pentru viață, în colaborare cu Pegas Triatlon Club, cu scopul de a sprijini femeile aflate în situații de criză și familiile cu copii mici care trec prin momente grele.

Acest eveniment special s-a desfășurat sâmbătă, 18.03.2017, în cadrul Lunii pentru Viață, în Parcul Alexandru Ioan Cuza, din București, în intervalul orar 09:00-13:00.

Adulții care au plătit să se înscrie la cros au participat la una dintre cele două curse de 3 km, respectiv 10 km, iar apoi, copiii înscriși au alergat între 200 și 600 de metrii, în funcție de vârstă.

 În cadrul voluntariatului, am participat la ședințele pentru pregătirea crosului. În timpul evenimentului, am stat în punctul de hidratare de la finalul traseului, pregătind apa și alimentele necesare alergătorilor.

După finalizarea traseului, a avut loc Festivitatea de premiere, oferindu-se diplome, medalii, trofee, premii în bani, vouchere cu o reducere de 50% pentru înscrierea la cursa de alergare Cozia Mountain Run precum și alte daruri.

Fondurile strânse în urma evenimentului sunt pentru ajutorarea a 10 mame și 14 copii, pentru a acoperi costurile elementare: igienă, alimentație, utilități, consultații medicale și pentru desfășurarea unor evenimente de conștientizare a gradului de risc social în care se găsesc grupurile țintă.

Marşul pentru viaţă 2017

Marşul pentru viaţă 2017 din București s-a desfășurat, sâmbătă, 25.03.2017, începând cu ora 12:30, cu pornirea din Parcul Unirii și înaintarea spre Parcul Tineretului, unde a avut loc un concert caritabil « Live for Life ».
În cadrul voluntariatului, înaintea evenimentului, am participat și asistat la ședințele de pregătire a marșului și la realizarea pancartelor. În timpul marșului, am distribuit pancartele, am făcut parte din oamenii de ordine, am ținut lanțul de baloane și am aranjat baloanele pentru eveniment.
Marşul pentru viaţă este un eveniment organizat de Studenți pentru viață, aflat la a șaptea ediție națională având ca scop sprijinirea mamei și a copilului. În București, numărul participanților a ajuns undeva la 8000 de persoane, conform basilica.ro.
După marș, pe 5 aprilie, am participat la Gala voluntarilor incluși în Luna Pro Viață, unde s-au oferit diplome și premii celor implicați în eveniment și unde au avut loc niște dicursuri pro-viață emoționante și ziditoare.
Voluntariatul pro viață a fost o experiență foarte plăcută și utilă !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atelierele ITO 2016

Ca facilitator, în prima zi, 1 septembrie, am fost la întalnirea de la Arhiepiscopia Bucureștilor, pentru ridicarea materialelor promoționale și lămurirea ultimelor aspecte.

 În zilele de 2 si 3 septembrie, la Colegiul Național „Ion Neculce” unde am fost repartizată, m-am ocupat de cele 2 ateliere de dezbateri și de mesele de pranz, care s-au servit aici. Totul a decurs mult mai ușor și frumos decât mă așteptam.

În prima zi, am coordonat 29 de invitați și în a doua zi, 23, printre care și preoți, profesori de religie și voluntari veniți din diferite zone ale  țării. Invitații au fost distribuiți aleatoriu în săli și pe câțiva i-am avut in sala de clasă, în ambele zile.

M-am înțeles foarte bine cu toți. Au dat dovadă de cooperare și respect, au fost deschiși și prietenoși. Nu au avut loc conflicte, atmosfera a fost caldă, ne-am și amuzat. Micile inconveniente le-am gestionat cu ușurință.

Am inceput atelierele cu câte un joc diferit de interacțiune, apoi, au avut loc dezbaterile pe temele « Prezența  și importanța tinerilor în Biserică », respectiv « Nevoile tinerilor și răspunsurile Bisericii – comunicare adecvată/neadecvată ; suficientă/insuficientă »divizate în mai multe subteme.

 Tinerii s-au arătat încântați și entuziaști în timpul celor două joculețe și dornici de comunicare, în timpul sesiunilor de dezbateri. A iesit foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu.

 La sfârșitul ambelor zile, am întocmit câte  un raport referitor la ce s-a dezbatut pe fiecare subtemă.

Pe 12 septembrie, am participat la o întalnire, cu facilitatorii, cu scopul de a concluziona evenimentul.

Mă bucur mult că am avut parte de o așa experiență! Acest voluntariat m-a ajutat să mă dezvolt personal, să cunosc mulți oameni cu suflet frumos și să mă cunosc mai bine prin ei.

 Ecaterina Petrea

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Toată Lumea

În perioada 1-4 septembrie 2016, cu Binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh ,a avut loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Toată Lumea,  eveniment organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu Patriarhia Română, la care au participat peste 2500 de tineri. Aceasta a avut ca scop formarea tinerilor , prin participarea la activități culturale și artistice duhovnicești ,pentru ca aceștia să transmită mai departe ceea ce au învățat aici.

Evenimentul a debutat în ziua de 1 septembrie,la Catedrala Patriarhală cu Slujba de mulțumire (Te-Deum ), urmată de  cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. . Dupa  primirea participanților în acordurile Imnului National și Imnul ITO,au  urmat  momente muzicale susținute de grupul psalticTronos, formatia Trei Parale si un grup de teologi.

In data de 2 septembrie a avut loc conferinta duhovnicească urmată de procesiunea luminilor

La conferinta ne-au vorbit  despre “Bucuria vietii cu Hristos „ părintele diacon  Sorin Mihalache si doamna LilianaStanciu

Pr. Sorin Mihalache ne-a vorbit despre tinerețea caracterizată de trei ipostaze :

-O febrilă cautare a sensului vieții

-Un imbold de a lega noi prietenii

-Dorința de a progresa

Părintele a povestit cateva amănunte  legate de viața sa în care a resimțit și el în diferite feluri aceste imbolduri.Primul gând pe care ni l-a împărtășit  a fost acela despre cautarea sensului vietii,despre incercarile neobosite ale adolescenței sau tinereții îndemnându-ne astfel : “Urmați pentru o  zi sau pentru un ceas propria viață  ,veți descoperi că ceea ce faceți va face, adica deveniți ceea ce traiti„.

Ne-a spus că modul cum gândim,ceea ce simtim,felul în care alegem să reacționăm în viața de toate zilele, toate acestea și fiecare în parte ne zidește sau ne poate  distruge.

Al doilea gând a fost acela ca noi la această vârstă manifestam o dorință de a lega noi prietenii , părintele . fiind convins că cei care sunt deja implicați în viața parohiei au constatat că  în ea se pot  împlini.

“In fiecare parohie  fiind ,oricare dintre noi se află deja într-o mare prietenie , făcand parte dintr-o mare familie„

Al treilea gand marchează dorința de a progresa ,de a  înainta pe drumul desăvârșirii.Tinerii simt mereu această dorință și vor să o dezvolte într-un mod cât mai concretizat.

Doamna Liana Stanciu  ne-a vorbit despre  bucuria  și împlinirea unui tânar care îl descoperă pe Hristos .

Aceasta ne-a spus și niște lucruric are ne pot pune pe fiecare dintre noi pe gânduri.Unul dintre ele a fost acesta : “Cred că a venit momentul să le spunem oamenilor că totul vine de la Dumnezeu și tehnologia și descoperirile extraordinare. Dumnezeu este peste tot „.Doamna Stanciu  a mai spus că putem fi foarte aproape de Dumnezeu și fără această tehnologie care ne amețește .

“Dumnezeu nu are telefon dar vorbesc zilnic cu El  ; Dumnezeu nu are facebook dar suntem cei mai buni prieteni ; Dumnezeu nu are tweeter dar  îl urmez peste tot „.

După  aceste discursuri ne-au solicitat sa le punem întrebari la care nu găsim de mult raăpunsuri.Desigur ,tinerii s-au mobilizat și au întrebat : “Există cu adevărat Sfânta  Scriptură ?;

De ce Biserica este antagonistă ?;

Până unde să avem încredere  in duhovnic ?; Cum pot determina un prieten să nu-i fie frica de Sfânta Împărtășanie ?„

Aceste întrebari au fost deslușite cu ușurinta  de părintele  diacon iar unele dintre ele par foarte interesante cum ar fi la intrebarea :“ Exista Sfânta  Scriptura ?„părintele  a raspuns : “ Scriptura este o carte prin careDumnezeu ne oferă întrebari„.

“De exemplu la sfârșitul concertului “Sonata lunii„de Beethowen vine o persoană la compozitor și îl intreabă “Despre ce este vorba , nu am înteles ?„iar acesta îi spune “Nu este nimic de explicat ci doar de trăit „

Tot acestei întrebări îi dă alt exemplu “Talasie pune o intrebare la care Sfântul Maxim îi răspunde “Dacă întrebarea este pusă  in cheie duhovnicească folosește la mântuirea mea, dacă este pusă  în mod științific este pusă greșit “.

La intrebarea “Până  unde să  avem încredere in părintele nostru duhovnic ?„ răspunsul a fost :“duhovnicul este un interlocutor între tine și Dumnezeu , este o cale de iubire paterna , el să ne iubească  și noi să simțim această dragoste la fel.

Noi fără călăuzitor nu avem cum să  facem progrese în viața spirituală  „

Dupa terminarea   conferinței  am  pornit  cu toții pe traseul Sala Palatului-CaleaVictoriei-Piața Națiunilor Unite ,in Procesiunea luminilor acompaniati de pricesne și cântece patriotice.

In ziua de 3 septembrie , în parcul National Al.I.Cuza( IOR) a avut loc un concert de muzică ușoară la care ne-au încântat cu cantecele lor : Smiley ,Elena Gheorghe si Bere Gratis.

În ziua de 4 septembrie s-a oficiat de catre Preafericitul Părinte Patriarh Daniel prima Sfântă  Liturghie în fața Catedralei Mântuirii Neamului urmată de festivitatea de închidere a evenimentului la care torța ITO a fost înmânată reprezentanților Iașului pentru ediția 2017.

 

BEATRICE  MUREȘAN

 

Tabăra de tineret „Tradiție și noutate”

Joi

Programul national de tabere de vara “Traditie si noutate”  s-a derulat, in perioada 24 – 29 iulie 2016, in Centrul social-pastoral „Sfanta Cruce”, de la Manastirea Caraiman, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. In acest loc, am fost 46 de tineri din toata Romania, insotiti de parintele diacon Mugurel Crăciun (coordonator), dl. Marius Ciulu (responsabil), domnișoara Miruna Vieru (responsabil) si de dl. Alexandru-Ștefan Matache (responsabil). Citește în continuare

Despre pocăinţă

cateheya

Odată cu intrarea în Marele Post, al Sfintelor Paşti, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” Balta Albă se desfăşoară Proiectul catehetic „Călăuză în Credinţa Ortodoxă”, avându-l ca moderator pe părintele paroh Vasile – Cristian Niţă. Ca fiu duhovnicesc al acestei parohii particip la activităţile proiectului, alături de ceilalţi credincioşi şi ca tânăr teolog am considerat că un articol despre pocăinţă e binevenită în cadrul temelor planificate.

Iubirea lui Dumnezeu față de oameni e atât de mare încât îi iartă pe aceștia pentru că El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Chipul întoarcerii să fie corespunzător păcatului pe care l-a săvârșit, astfel ca roadele sale să fie vrednice de pocăință, precum s-a și scris: „ faceți roade vrednice de pocăință ” (Lc.3, 8) , pentru că tot pomul care nu face roade bune se taie și se aruncă în foc (Mt 7, 19). De aceea este nevoie să ne mărturisim păcatele celor care li s-au încredințat cu iconomie tainele lui Dumnezeu. Acest lucru îl făceau și cei care se pocăiau în primul secol d. Hr., căci își mărturiseau păcatele Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfinților Apostoli.

Pocăința urmează păcatului, fiindcă păcatul nefiind binele căutat, aduce remușcare și întristare în suflet. Remușcarea este dispoziția sufletului de a se întoarce la Dumnezeu. El îi cheamă la pocăință și pe cei care din lipsă de conștiință și din împietrirea în păcat rătăcesc, ca să-i mântuiască și pe aceștia. Sfântul Nil zice că „ acolo unde este duhul pocăinței, acolo este limpede că se lucrează cu nimicirea oricărui păcat și pieirea blestemaților diavoli ”.

Pocăința inițială nu este punctul culminant al experienței creștine, dar este un mijloc necesar prin care se activează procesul de transformare lăuntrică. Aceasta este ca o trezire a omului din întunericul păcatului pentru a putea să intre în acțiunea unei vieți religioase. „Roadele pocăinței sunt lucrurile potrivnice păcatului, pe acestea să le rodească cel ce se pocăiește”, că numai punând ceva bun și viu în locul cel aspru și uscat al sufletului, doar așa se poate ajunge la pocăință și la curăție.

Orice pocăință începe cu reîntoarcerea la starea naturală, stare despre care cunoaștem mult din viața lui Hristos, din viețile apostolilor și ale sfinților precum și din exemplele părinților. Este o întoarcere incompletă dacă implică doar descoperirea celor spirituale. Adevărata pocăință trebuie să descopere în noi amintirea a ceea ce ar trebui să fim, a ceea ce am fost creați să fim și a ceea ce trebuie să restaureze în noi viața pe care urmează să o trăim. Ea presupune o reîntoarcere, nu o descoperire. Fără a înțelege pocăința ca un mod continuu de viață, ea este redusă doar la starea de capitol introductiv, fără cuprins și încheiere. Dumnezeu și îngerii nu se bucură pentru nimic mai mult decât pentru pocăința adevărată a unui om păcătos. Căci pocăința este ușa care scoate din întuneric și duce la lumină.

Regăsim trei feluri de pocăință inițială: când Dumnezeu lucrează direct prin evenimente, persoane spre a trezi în individ sensibilități spirituale, evenimente traumatice în viața unui individ care produce în el deodată sentimente spirituale sau schimbările în gândire, filosofie care îl duc pe om în contact cu Dumnezeu sau cu realitatea religioasă sau spirituală. Pocăința inițială este stârnită de un eveniment personal care ne face să reflectăm la cele spirituale. Cel mai cunoscut caz de pocăință inițială este cea a lui Saul în care Dumnezeu intervine direct. (F.A.9,1)

Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuiește ca să nu păcătuim, „ iar dacă păcătuiești să simți păcatul și să te îndrepți ”. Pentru că dacă nu simțim păcatele cum am putea să îi cerem iertare lui Dumnezeu. Trebuie să ne spunem fiecare păcat pentru ca să știm pentru ce luăm iertare de la Dumnezeu și astfel să fim recunoscători Acestuia. Să ne pocăim cu toată purtarea de grijă, înainte de ziua în care pocăința nu mai este de folos. Sfântul Simeon Noul Teolog spune ca să ne căim din tot sufletul și nu doar să respingem faptele noastre cele rele , dar să facem să dispară și gândurile rele și necurate ale inimii. Împărțirea averilor nu e de ajuns spre curăția sufletului, dacă nu vom plânge și nu ne vom tângui din suflet.

Începutul pocăinței este vederea frumuseții și nu a urâțeniei, conștientizarea slavei lui Dumnezeu și nu a propriei mizerii. Pocăința nu înseamnă numai plânsul pentru păcatele noastre, ci și mângâierea pe care o primim de la certitudinea iertării dumnezeiești. Pocăința este recunoașterea luminii care strălucește în întuneric pe care întunericul nu o poate cuprinde, cum se afirmă în Evanghelia după Ioan (1, 15). A te pocăi înseamnă să recunoști că există bine și rău, iubire și ură, să mărturisești adevărul, binele și iubirea care este Hristos.

Când păcătuim, Dumnezeu ni se pare absent, chiar dacă El nu este niciodată cu adevărat absent. Dar prin căderea în păcat și prin lipsa de pocăință, omul se simte singur. Pentru a te întâlni cu Dumnezeu trebuie să ai ceva comun cu El, ceva care să îți permită să Îl vezi. Noi, de cele mai multe ori, așteptăm ceva de la Dumnezeu și nu îl așteptăm pe El Însuși.

Prin rugăciune se deschide dialogul omului cu Hristos. Pentru a ști a ne ruga trebuie să avem convingerea că suntem păcătoșii care avem nevoie de mântuire și că suntem despărțiți de El. Rugăciunea este un urcuș către Dumnezeu , un moment în care ne întoarcem spre El.

Ilinca Gabriel

Student la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, Bucureşti

Un simbol religios confiscat în numele libertăţii sexuale

Cine a încercat sâmbăta trecută să parcurgă pe jos, într-o plimbare relaxantă de week-end, drumul dintre Piaţa Unirii şi Casa Poporului, a fost pus în faţa unui fapt mai puţin obişnuit şi anume să fluture volens nolens „steagul diversităţii sexuale”. Eu am încercat să parcurg acest drum, nu pentru a mă bucura de o simplă plimbare, ci pentru a mă bucura de dreptul meu, ca cetăţean român de bună credinţă, de a avea acces într-un spaţiu public; nu vorbesc de sediul unei instituţii de utilitate publică, vorbesc de un partea carosabilă a unui drum al Capitalei.
M-am bucurat de dreptul meu aproape … deloc! Pe bucata mea de drum, între gardurile de protecţie şi în compania a câteva sute de jandarmi, un grup de homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transexuali, îşi cer dreptul la libertate. La singura poartă de acces, o fată zâmbitoare îmi urează: „Bine aţi venit la parada gay!” şi îmi întinde un steguleţ cu toate culorile curcubeului. Îi spun că nu vreau să particip la paradă, ci vreau doar să trec … fără steguleţ. „Fără steguleţ nu se poate trece!”, îmi spune tânăra la fel de binevoitoare. Cu alte cuvinte, dacă nu accepţi simbolul minorităţilor sexuale, dacă nu le confirmi acceptul tău moral, dacă nu aderi la cauza lor, nu eşti decât un posibil extremist care nu are ce căuta pe un spaţiu public, pe care ei şi-au obţinut „dreptul” de a se afişa cu gesturi lascive. Nici nu apuc să invoc dreptul meu de a trece şi un jandarm blindat din cap până în picioare mă bate politicos pe umăr şi îmi spune: „Dacă intri, nu te mai poţi întoarce!” Asta chiar că m-a speriat!
Renunţ la „capriciul” meu de trece ca om normal printre oamenii de diversitate anormală şi fac imediat cale întoarsă. Dincolo de indignarea personală, nu pot să nu mă întreb: De ce libertatea lor suspendă libertatea noastră? De ce nediscriminarea lor implică în mod obligatoriu discriminarea noastră? De ce recunoaşterea lor devine, în anumite situaţii condiţie, pentru recunoaşterea noastră?
Faptul că mi s-a cerut să port steagul lor ca să pot avea acces într-un spaţiu public este, să spunem, un lucru care poate fi ignorat dacă avem în vedere că au acordul legal şi chiar sponsorizare din partea autorităţilor publice. Dar ce vom face atunci când ni se va cere să fim şi noi ca „cei din Europa”, unde o persoană publică nu are posibilitatea de a se exprima liber împotriva minorităţilor sexuale fără să demisioneze din funcţia pe care o deţine? Anul trecut, spre exemplu, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a amendat Rusia pentru ca a interzis paradele homosexualilor în Moscova. O ţară ortodoxă a fost amendată pentru că a susţinut normalitatea şi moralitatea.
Motive pentru a susţine normalitatea avem şi noi o sumedenie! Argumente pentru a ne opune celor care susţin manifestările publice ale comunităţii gay iarăşi găsim cu nemiluita! Dar nu mi-am propus să vă invit la inventarierea acestor argumente. Mie mi-a rămas gândul la steguleţul acela pe care l-am refuzat! Până în anul 1970, când a fost adoptat ca emblema LGBT, curcubeul a fost simbolul legământului dintre Dumnezeu şi oameni, făcut după potopul din vremea lui Noe. În teologie, mulţimea culorilor simbolizează diversitatea lucrărilor Duhului Sfânt, energiile necreate. Miracolul care se arată după fiecare ploaie trebuia să dea mărturie despre Creatorul tuturor iar contemplarea lui ar fi trebuit să ne apropie de Dumnezeu. Cu tristeţe, realizez că ni s-a confiscat un simbol! Faptul că nu l-am înregistrat la OSIM ne-a costat destul de mult. Poate că nu constă mântuirea noastră în posesia acestui simbol dar cred că merită să ne sporim atenţia şi să ne cultivăm mai mult discernământul pentru că, la un moment dat, s-ar putea să ni se confişte, în numele libertăţii sexuale, libertatea religioasă! A fi ortodox înseamnă fără doar şi poate, a cere cu fermitate normalitatea. Asta pentru că pornind de la ceea ce este firesc, omul poate accede la Cel care este suprafiresc! Ce se va întâmpla când ni se va cere imperativ ca în firescul nostru să acceptăm nefirescul altora?