Ziua Naţională a României la Parohia Balta Albă

Această prezentare necesită JavaScript.

Duminică, 1 decembrie 2019, de Ziua Naţională a României, în biserica parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” – Balta Albă, la Dumnezeiasca Liturghie au fost pomeniţi Eroii Neamului Românesc care au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918 şi a fost oficiată slujba de Te Deum.

Însoțiți de doamnele profesor Oana Silvia Cioabă și Elena Bădiță au participat și elevi ai Colegiului Tehnic Anghel Saligny, intonând la final cântece patriotice.
Pentru a scoate în evidenţă una dintre valenţele care contribuie la păstrarea identităţii naţionale – arborarea drapelului naţional, în propria locuinţă – au fost oferite participanţilor steguleţe cu tricolorul României.

„Să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe și multe eforturi spirituale și materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele Țării noastre și bucuria românilor de pretutindeni”.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi Români!

Părintele paroh Vasile-Cristian Niță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s