Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2017

Aflată la cea de a patra ediție, ITO 2017 s-a desfășurat în acest an în orașul Iași, între 1 și 4 septembrie, iar în cadrul ei au fost prezenți în jur de 7000 de tineri ortodocși din toată lumea. Tema evenimentului a fost „Tânărul în căutarea libertății”.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Esplandada de la Palas, unde a fost prezentată fiecare arhiepiscopie participantă,ne-a vorbit Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit al Iașului, Teofan, precum și reprezentanții autorităților publice. Pe urmă, ne-au încântat cu muzica lor anumiți invitați la care nu ne așteptam. Apoi, am intonat imnul întâlnirii și au fost prezentate delegațiile din străinătate. La final, a avut loc Tedeum-ul și rostirea rugăciunilor de seară.

Sâmbătă, 2 septembrie, am rostit rugăciunile de dimineață, am participat în cadrul Liceului „Octav Băncilă”, la cele două sesiuni ale atelierelor de dezbateri, unde am interacționat cu ceilalți participanți prin joculețele de cunoaștere și discuțiile legate de tema evenimentului. Așadar, am definit conceptul de „libertate”, am discutat despre mai multe aspecte ale acestuia, obstacolele lui și despre legătura acestuia cu Adevărul și a Adevărului cu viața veșnică. Acestea sunt câteva dintre definițiile libertății la care s-a ajuns: „a fi mereu tu însuți față de toți și de toate”, „descătușarea de patimi”, „a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe”, „satisfacția conștiinței”, „preocuparea de a face numai fapte bune”, „bucuria de a-l vedea pe celălalt liber”, „iubirea desăvârșită față de Dumnezeu, sine și aproapele”. Obstacolul principal al libertății este mândria și toate slăbiciunile care decurg de la ea. După workshop, am vizitat Biserica Sfântul Gheorghe care este Mitropolia Veche,zidită între anii 1761-1769, având ca ctitor pe Mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi. Stilul său arhitectonic este barocul constantinopolitan, iar cel mai mult impresionează prin catapeteasma făurită din lemn de tei stucat. Pe urmă, am fost la Mitropolia Nouă în care sunt așezate Sfintele Moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva șiapoi, am vizitatMuzeul Mitropolitan aflat în demisolul Catedralei. După aceea, am asistat la conferința interactivă de pe Esplandada de la Palas, unde Părintele Constantin Necula ne-a sfătuit lucruri interesante și utile, răspunzând întrebărilor care i-au fost adresate. La sfârșit, am rostit rugăciunile de seară.

În următoarea zi, am participat la Sfânta Liturghie arhierească de la Catedrala Mitropolitană, pe urmă, ne-am plimbat prin parcuri, am vizitat Grădina Botanică și am participat la Marșul Tinereții. După aceea, am cântat Paraclisul Maicii Domnului și am rostit rugăciunile de seară la Mitropolie, unde s-a ținut și un cuvânt de folos rostit de o măicuță în vârstă. Apoi, am fost în fața Palatului Culturii, la concertul de muzică populară urmat de cel rock susținut de trupa Holograf, a cărei solist ne-a amintit că iubirea este singura care ne ține uniți.

Pe 4 septembrie, ultima zi,  ne-am deplasat spre Catedrala Mitropolitană, unde am rostit rugăciunile de dimineață și a vut loc dezvăluirea surprizei organizatorilor și închiderea evenimentului prin susținerea unor discursuri frumoase și emoționante de către anumiți tineri reprezentanți, rostirea câtorva cântece religioase și folclorice, adresarea mesajului de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și înmânarea ștafetei organizatorilor ce se vor ocupa de eveniment la anul, și anume, celor din Sibiu.

Concluzia subiectivă a evenimentului ITO 2017, „Tânărul în căutarea libertății”, este aceea că tânărul este cu adevărat liber atunci când încetează să se acuze pe sine și pe ceilalți și lăsă asta în seama Judecătorului, totodată pocăindu-se pentru faptele sale rele, urmând lui Hristos, deci, cutând să atingă iubirea desăvârșită de sine, de aproapele, pentru a-L putea iubi pe Dumnezeu care este Iubire. De Acolo vine și Libertatea, Lumina, Puterea, Mângâierea, Calea, Adevărul și Viața – pe scurt, tot ceea ce este bun și de folos pentru toți.

Ecaterina Petrea

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s